Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului (AIPIMMAIPE)
e-mail: agentia.timisoara@imm.gov.ro
II.F
A.I.M.M.A.I.P.E Timișoara a fost organizată și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, fiind contributor de importanță strategică la creșterea economică și crearea de locuri de muncă pentru ca sectorul întreprinderilor mici și mijlocii să beneficieze din partea statului de politici publice ce vizează o reglementare inteligentă, consultare sistematică cu organizațiile reprezentative, creșterea accesului la finanțare.
Incă de la fondare, A.I.M.M.A.I.P.E Timișoara, respectiv (O.T.I.M.M.C.) Timișoara asigură susţinerea dezvoltării economice pe termen mediu ce trebuie privită prin prisma încurajării iniţiativei antreprenoriale, mai ales în rândul tinerei generaţii, şi a sprijinirii activităţii IMM-urilor, în special a celor inovatoare în sectoare profitabile.;
Atribuţiile în domeniul atragerii investiţiilor străine se referă la sensibilizarea partenerilor străini privind realităţile româneşti, climatul stimulativ de afaceri şi investiţii, precum şi domeniile prioritare în care se doreşte participarea acestora.
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |