Actor rețea antreprenorială nr. 7

Date de identificare:

Primăria Municipiului Timișoara prin proiectul AS Transfer
Websites:

e-mail: primariatm@primariatm.ro

Profilul actorului:

I.F;

Obiective/Scop/Așteptări de la implicarea în rețeaua antreprenorială:

Promovarea obiectivelor de dezvoltare definite la nivel local prin atragerea de noi companii în Timișoara precum și încurajarea și facilitarea lansării de noi start-upuri;
Crearea cadrului pentru transferul tehnologic în contextul transformării digitale în sectorul de producție (Industry 4.0);
Dezvoltarea unor planuri de investiții/acțiune pentru a finanța soluții inovatoare;

Resurse puse la dispoziție în cadrul rețelei antreprenoriale:

Resurse umane pentru organizarea de training-uri și sesiuni de coaching/mentorat în domeniul competențelor antreprenoriale (CT);
Microfinanțări/finanțări pentru înființarea/dezvoltarea inițiativelor antreprenoriale (F);
Spații de co-work dotate cu infrastructura necesară pentru start-up-uri (CW).

Moduri în care va putea contribui la rețeaua antreprenorială creată de UVT

Primăria Timișoara derulează în prezent proiectul AS TRANSFER, finanțat în cadrul Programului URBACT III – Mecanismul de transfer Acțiuni Inovative Urbane, un proiect pilot care prevede crearea unei reţele de schimb de cunoștințe cu oraşe care lucrează pe concepte privind industria 4.0 şi transferul inovaţiei conceptului AS-FABRIK, dezvoltat de oraşul Bilbao din Spania, în alte trei orașe europene;

– Acest proiect oferă Municipiului Timișoara posibilitatea de a transfera know-howul, dezvoltat de orașul Bilbao în conceptul AS-FABRIK, pentru transformarea digitală a industriei (industria 4.0) și adaptarea forței de muncă la noile cerințe. De asemenea, proiectul va ajuta la o mai bună înțelegere a modului în care oferta de educație poate fi conectată la nevoile de dezvoltare locală, oferind o imagine de ansamblu cu privire la politicile relevante care ar trebui angajate pentru a susține dezvoltarea locală;

Industria 4.0 implică nu numai o adaptare a producției la nevoile individuale ale clientului, ci și o adaptare a pieței muncii și a abilităților la nevoile industriei 4.0. Din acest punct de vedere, importanța rezidă în dimensiunea calitativă a cererii și ofertei de muncă. Având în vedere complexitatea și dinamica tehnologiilor inteligente din industria 4.0, lucrătorii (angajații) tind să devină mai degrabă lucrători ai cunoașterii. Au nevoie de flexibilitate pe piața muncii și de o educație care se bazează pe un proces de învățare care se potrivește noilor cerințe ale standardelor industriei 4.0. În același timp, sistemul educațional trebuie să semene cu o fabrică inteligentă în ceea ce privește structura sa modulară, trebuie să răspundă nevoilor de învățare pe tot parcursul vieții și, mai presus de toate, ar trebui să permită dezvoltarea de programe educaționale cu scopul de a introduce în mod combinat dinamica abilităților necesare pe piața muncii;

Metodologia dezvoltată de orașul Bilbao pentru a spori colaborarea dintre autoritățile locale, universități și mediul economic ar inspira crearea unui nou ecosistem în Timișoara cu impact relevant în ceea ce privește modul de abordare local. Programele de formare adaptate – dezvoltate pentru studenți, antreprenori și profesioniști pentru a dobândi abilități și competențe pentru a satisface noile cerințe din industrie și modalitățile eficiente de a sprijini crearea și dezvoltarea de noi întreprinderi și locuri de muncă specializate – ar inspira și ajuta autoritățile locale să adopte măsuri pentru a crește competitivitatea industriei locale și a o conecta mai bine la cerințele de transformare digitală.